JUDECĂTORIA GHERLA – JUDEŢUL CLUJ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 2809/2008
Pe rol pronunţarea în cauza civilă având ca obiect plângerea contravenţională formulată de către contestatoarea SC A…… SRL în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Garda Finanaciară – Secţia Cluj.
Dezbaterile pe fond au avut loc în şedinţa publică de la 18.11.2008, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, făcând parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de azi, 25.11.2008, când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:
I N S T A N Ţ A
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. 2889/235/2008, contestatoarea SC A….. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Garda Finanaciară – Secţia Cluj anularea procesului-verbal de contravenţie seria …. nr. ….. încheiat la data de 08.08.2008 de intimată.
Contestatoarea nu a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că la data de 08.08.2008 mai mulţi reprezentanţi ai intimatei au realizat un control inopinat la punctul de lucru situat în …………. La parterul imobilului sus menţionat se află o spălătorie auto, la etajul superior fiind amenajat un bar, unde clienţii au posibilitatea de a aştepta pe perioada în care se efectuează activitatea de spălare a autovehiculelor.
Cu ocazia acestui control organele abilitate au descoperit un plus de casă de 139,1 lei. În legătură cu această sumă, contestatoarea a arătat că aglomeraţia exagerată din data respectivă, precum şi lipsa de experienţă a angajatei însărcinată cu încasarea monetarului şi marcarea acestuia, a determinat imposibilitatea emiterii tuturor bonurilor fiscale.
Contestatoarea mai arată că sancţiunile aplicate sunt excesive, contravenind dispoziţiilor art. 21, alin. 3, din OG nr. 2/2001, precum şi jurisprudenţei CEDO.
De asemenea se arată că menţinerea procesului-verbal de contravenţie ar fi de natură a perturba în mod grav, şi probabil chiar ireversibil, activitatea sa şi bunul mers al acesteia. Astfel, se arată că sancţiunea amenzii de 8000 lei este mult prea mare, iar sancţiunea complementară a suspendării activităţii pe o perioadă de 3 luni va lipsi în mod inevitabil angajaţii societăţii de un loc de muncă, şi va pune societatea în imposibilitate de a achita datoriile scadente (chirii, rate leasing, etc.).
În probaţiune contestatoarea solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens la copia procesului-verbal de contravenţie contestat şi anexele acestuia. De asemenea a solicitat încuviinţarea probei testimoniale cu martorii C…. M….. şi D…. P……
În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 11 şi urm. din OUG nr. 28/1999, precum şi cele ale OG nr. 2/2001.
În temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001, cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii intimata a arătat că în urma controlului efectuat la punctul de lucru aparţinând societăţii petente situat în …….., jud. Cluj, s-a constatat că acesta nu a utilizat aparatul de marcat aflat în dotarea sa, în sensul că nu a emis bonuri fiscale pentru suma de 139,1 lei, reprezentând încasări de la spălătoria auto.
Fapta descrisă întruneşte conţinutul constitutiv al contravenţiei prevăzute de art. 10, lit. b, din OUG nr. 28/1999 şi sancţionate de art. 11, alin. 1, lit. b, din acelaşi act normativ. Măsura confiscării precum şi sancţiunea complementară a suspendării activităţii au fost de asemenea aplicate conform legii (art. 11, alin. 3, şi respectiv art. 14, alin. 2, din OUG nr. 28/1999).
În continuare, intimata arată că petenta nu a respectat dispoziţiile art. 1, alin. 1 şi 2 din OG nr. 28/1999 şi nici dispoziţiile art. 6 alin. 1, din Legea nr. 82/1991.
De asemene se arată că motivele invocate de petentă nu sunt de natură a înlătura sau atenua răspunderea contravenţională a acesteia. În acest sens se arată că aglomeraţia dintr-un magazin nu reprezintă o împrejurare imprevizibilă, ci din contră este un eveniment care se întâmplă frecvent, motiv pentru care petenta avea obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru desfăşurarea în condiţii bune a activităţii. Prin urmare, vinovăţia contestatoarei se manifestă cel puţin sub forma culpei. De altfel, prin plângerea contravenţională introdusă, petenta recunoaşte săvârşirea faptei, arătând că acestea reprezintă consecinţa unor greşeli involuntare pe care angajata le-a făcut.
Referitor la sancţiunea complementară a suspendării activităţii respectivului punct de lucru al petentei, intimata arată că înlăturarea acesteia nu este posibilă, întrucât aplicarea acesteia are caracter imperativ, agentul constatator neavând posibilitatea de opţiune între aplicarea şi neaplicarea acesteia.
De asemenea se arată că în cauză nu se impune înlocuirea sancţiunilor aplicate cu sancţiunea avertismentului, întrucât fapta prezintă un grad ridicat de pericol social, fapt evidenţiat de limitele ridicate ale sancţiunii amenzii, precum şi de caracterul imperativ al măsurii confiscării şi al sancţiunii complementare a suspendării activităţii pe o perioadă de 3 luni. De asemenea pericolul social sporit al faptei este evidenţiat şi de consecinţele acesteia, respectiv generarea fenomenului de evaziune fiscală. În cele din urmă se arată că pericolul social sporit este evidenţiat şi de faptul că aproape 50% din încasările din ziua respectivă nu fuseseră marcate.
Din aceste motive sancţiunea avertismentului nu ar respecta regula proporţionalităţii între fapta comisă şi sancţiunea aplicată.
Sancţiunea aplicată a fost corect individualizată de agenţii constatatori, cu respectarea dispoziţiilor art. 21, alin. 3, din OG nr. 2/2001, amenda stabilită având cuantumul minim prevăzut de lege.
În temeiul art. 242, alin. 2, C. proc. civ., intimata a solicitat judecarea cauze şi în lipsă.
În probaţiune, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosar copia raportului agentului constatator, copia procesului-verbal de contravenţie contestat, copie monetar din data de 08.08.2008, copie notă explicativă, copie raport z, din data de 08.08.2008, copia procesului-verbal de suspendare a activităţii petentei din data de 08.08.2008.
Intimatul nu a solicitat obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de părţi.
Analizând actele şi lucrările cauzei instanţa reţine următoarele:
1.În legătură cu legalitatea procesului-verbal de contravenţie, instanţa constată că acesta conţine toate menţiunile prevăzute de art. 16, din OG nr. 2/2001.
De asemenea instanţa constată că petenta nu a invocat alte motive de nulitate ce nu pot fi invocate de instanţă din oficiu.
Din aceste motive, instanţa reţine că prezumţia de legalitate a procesului-verbal de contravenţie nu a fost răsturnată.
2. Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenţie contestat, instanţa constată petenta nu a negat săvârşirea faptei. Probele testimoniale administrate, deşi nu au relevat inexistenţa faptei, au furnizat nişte elemente suplimentare de circumstanţiere a faptei. Aceste elemente nu au fost contestate de intimată. Aceasta a arătat doar că aceste elemente nu sunt de natură a înlătura sau atenua răspunderea contravenţională.
În aceste condiţii, instanţa reţine că, în data de 08.08.2008, în urma controlului efectuat la punctul de lucru aparţinând societăţii petente situat în …….., s-a constatat că acesta nu a utilizat aparatul de marcat aflat în dotarea sa, în sensul că nu a emis bonuri fiscale pentru suma de 139,1 lei provenită din activitatea de spălătorie auto. Deşi martorii au susţinut că era imposibil ca suma respectivă să fi provenit din activitatea de cosmetică auto, întrucât serviciul nu era prestat în lipsa prezentării bonului fiscal, declaraţiile acestora sunt înlăturate de nota explicativă, unde martora C… M….. arată că cei 139,1 lei erau „bani achitaţi la maşini”. Instanţa apreciază că această primă declaraţie a martorei C…. M….., data în faţă agenţilor constatatori relevă adevărul, întrucât, a fost luată imediat după descoperirea faptei, astfel că, în mod cert nu a existat nici o influenţă exterioară asupra acesteia.
Cauza neemiterii bonurilor fiscale pentru suma de 139,1 lei a fost, după cum rezultă din declaraţiile martorei C….. M….., aglomeraţia excesivă din unitate din intervalul de timp imediat anterior controlului. La aceasta s-a adăugat şi lipsa de experienţă a martorei C….. M……, care fusese angajată de societatea petentă în chiar ziua respectivă. Aspectele relevate de martoră nu au fost contestate de intimată, care a arătat, în mod just de altfel, că acestea nu sunt de natură a o exonera pe contestatoare de răspunderea contravenţională.
Susţinerile contestatoarei conform cărora nu au fost îndeplinite condiţiile art. 3, din OG nr. 2/2001, referitoare la răspunderea contravenţională persoanei juridice, pentru motivul că martora C….. M….. nu era la momentul respectiv serviciul său, şi deci nu o reprezenta, sunt neîntemeiate. Instanţa constată că, astfel cum rezultă din declaraţia martorei C….. M……, în ziua respectivă a desfăşurat activităţi specifice unui angajat al petentei, având calitatea de barman. Este evident că această activitate era realizată în numele persoanei juridice, iar nu în nume propriu. Iar, potrivit dispoziţiilor art. 35, din Decretul nr. 31/1954, actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi. Prin urmare, fapta realizată de persoana fizică C…. M….. este şi fapta contestatoarei.
Astfel cum în mod corect s-a reţinut în procesul-verbal de contravenţie contestat fapta săvârşită de contestatoare întruneşte conţinutul constitutiv al contravenţiei prevăzute de art. 10, lit. b, din OUG nr. 28/1999 şi sancţionate de art. 11, alin. 1, lit. b, din acelaşi act normativ. Sancţiunea amenzii a fost corect individualizată cu respectarea dispoziţiilor art. 21, alin. 3, din OG nr. 2/2001. Măsura confiscării precum şi sancţiunea complementară a suspendării activităţii au fost de asemenea aplicate conform legii (art. 11, alin. 3, şi respectiv art. 14, alin. 2, din OUG nr. 28/1999).
Instanţa constată că fapta a fost sancţionată corect, cu respectarea legislaţiei naţionale.
Instanţa reţine că, ulterior ratificării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de către România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitată. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie să asigure respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie. De asemenea, interpretarea şi aplicarea legilor existente trebuie să asigure respectarea acestor drepturi.
Instanţa reţine că potrivit art. 1, din Protocolul adiţional nr. 1, „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor”.
Prin urmare statele parte a Convenţiei au dreptul de a impune sancţiuni pecuniare (amenzi) drept sancţiune pentru încălcarea anumitor dispoziţii legale.
Marja de apreciere a statelor nu este însă absolută. Astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii, (spre exemplu cauza Chassagnou şi alţii c. Franţei) ingerinţele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1, alin. 2, din Protocolul adiţional nr. 1, trebuie să fie prevăzute de lege, să aibă un scop legitim şi să asigure un asigure o proporţie echitabilă între scopul urmărit şi mijloacele utilizate. De asemenea în cauza Asito c. Moldovei, referindu-se chiar la cazul particular al amenzilor, Curtea a statuat că aplicarea unei amenzi egale cu profitul realizat în mod nelegal de reclamantă (90.750 lei moldoveneşti) este disproporţionată în raport cu scopul urmărit, motiv pentru care încalcă dispoziţiile art. 1, din Protocolul adiţional nr. 1.
Instanţa reţine că primele două condiţii impuse de jurisprudenţa CEDO au fost îndeplinite. Astfel, fapta reţinută în sarcina contestatoarei precum şi sancţiunea acesteia a fost prevăzută de dispoziţii legale accesibile şi previzibile, ce au fost arătate mai sus. De asemenea aceste reglementări au un scop legitim evident – prevenirea fenomenului de evaziune fiscală.
Instanţa constată că petentei i-au fost aplicate două sancţiuni pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 10, lit. b, din OUG nr. 28/1999: amenda de 8000 lei; susspendarea activităţii punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni. De asemenea a fost luată şi măsura confiscării sumei de 139,1 lei.
Instanţa apreciază că cele două sancţiuni aplicate sunt vădit disproporţionate în raport cu scopul urmărit – prevenirea evaziunii fiscale. Disproporţia rezidă în primul rând în prejudiciul mic creat statului prin neemiterea bonurilor fiscale. Statul era îndreptăţit că impoziteze profitul petentei, cota de impozitare fiind de 16% (art. 17, din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal). Din probele administrate nu rezultă rata profitului realizat de contestatoare. Dar, indiferent de acesta, impozitul aferent profitului realizat din vânzarea unor servicii de 139 lei nu poate fi foarte mare. Spre exemplu, chiar dacă am avea în vedere o rată a profitului de 100% (care este foarte mare), impozitul aferent sumei de 139 lei ar fi de 11,128 lei. Dacă petenta ar fi optat pentru plata unui impozit pe venit (posibilitate conferită de art. 104, din Codul fiscal), care în anul 2008 avea valoarea de 2,5% (art. 107, din Codul fiscal), contestatoarea ar fi trebuit să plătească un impozit de 3,48 lei.
Prin urmare, prejudiciul creat statului prin neemiterea bonurilor fiscale pentru suma de 139,1 lei este unul mic. Sancţiunea pecuniară aplicată, chiar dacă a avut cuantumul minim prevăzut de lege, este totuşi de cel puţin 800 ori mai mare decât prejudiciul creat, care oricum fusese recuperat prin confiscarea întregii sume de bani nemarcate. Iar dacă contestatoarea ar fi optat pentru plata unui impozit pe venit disproporţia dintre prejudiciul creat şi sancţiunea pecuniară ar fi şi mai mare (de 2300 ori mai mare decât prejudiciul creat).
Instanţa este conştientă că faptele de genul celor reţinute în sarcina contestatoarei pot avea un caracter repetitiv, existând riscul ca numai o parte dintre acestea să fie descoperite. Pentru aceste considerente ar fi justificată aplicarea unor sancţiuni care să depăşească cuantumul prejudiciului creat, pentru descurajarea fenomenului. Însă depăşirea cu peste 800 de ori a prejudiciului, mergând chiar până la de 2300 ori, creează o disproporţie evidentă între scopul legitim urmărit şi drepturile contestatoarei. Prevenirea fenomenului ar putea fi realizată şi prin controale sporite la persoanele juridice ce au mai fost sancţionate pentru fapte identice sau similare, descurajându-le în acest mod să mai săvârşească astfel de fapte.
Instanţa apreciază că sancţiunea complementară a suspendării activităţii spălătoriei auto pe o perioadă de 3 luni este de asemenea disproporţionată în raport cu drepturile contestatoarei. Astfel, consecinţele unei astfel de sancţiuni, pot fi de multe ori iremediabile, putând conduce la faliment. Suspendarea activităţii unei persoane juridice poate avea drept consecinţă nu numai nerealizarea de venituri pe perioada respectivă, ci şi pierderea clientelei, care în decursul perioadei de suspendare se poate îndrepta spre alţi prestatori de servicii. Reorientarea clientelei poate fi definitivă, putând persista şi după încetarea măsurii. Este lesne de înţeles că poziţia pe piaţă a unor persoane juridice sancţionate în acest mod poate fi iremediabil afectată.
De asemenea această măsură are efecte negative asupra angajaţilor persoanei juridice care vor deveni lipsiţi de un loc de muncă pe perioada suspendării.
Nu în ultimul rând, chiar şi statul va fi afectat negativ de această măsură, care pe parcursul suspendării activităţii persoanei juridice nu va încasa impozite nici de la aceasta şi nici de la angajaţii ei. Efectele negative se pot prelungi şi pe termen mediu şi lung, adică după încetarea măsurii suspendării, dacă persoana juridică va falimenta.
În aprecierea caracterului disproporţionat al celor două sancţiuni instanţa are în vedere şi condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei: aglomeraţia din magazin şi experienţa redusă a martorei C…. M…..
În aprecierea caracterului disproporţionat al celor două sancţiuni, instanţa mai are în vedere şi contextul economic actual, care oricum este defavorabil tuturor agenţilor economici. În toate statele afectate de criza economică mondială se iau măsuri pentru protejarea agenţilor economici, pentru a preveni pe cât posibil falimentul acestora. În acest context, este cu atât mai puţin oportună aplicarea unor sancţiuni excesive, întrucât riscul producerii falimentului ca urmare al efectului cumulativ al celor două sancţiuni, este cu mult sporit.
Caracterul excesiv al sancţiunilor poate fi evidenţiat şi prin raportare la sancţiunile penale aplicabile persoanei juridice. Potrivit art. 531, alin. 2, C. pen., minimul general al pedepsei amenzii aplicabile persoanei juridice este de 2500 lei, adică cu mult inferior minimului special prevăzut de art. 11, alin. 1, lit. b, din OUG nr. 28/1999. De asemenea, potrivit art. art. 531, alin. 3, lit. b, persoanei juridice i se poate aplica sancţiunea complementară a suspendării activităţii pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi un an. Aplicarea acesteia nu este obligatorie, decât în situaţia în care legea prevede expres acest lucru (deci numai pentru infracţiunile cu un pericol social ridicat). Deci este posibil ca o persoană juridică să comită o infracţiune şi să fie sancţionată numai cu o amendă de 2500 lei, adică cu mult mai puţin sever decât pentru contravenţia reţinută în sarcina contestatoarei.
Prin urmare, prin raportare la dispoziţiile Codului penal suscitate, sancţiunea aplicată contestatoarei, pentru săvârşirea contravenţiei reţinută în sarcina sa, este echivalentă cu sancţiunea de care ar fi fost pasibilă pentru săvârşirea unei infracţiuni cu un pericol social ridicat, care să prevadă o sancţiune pecuniară de 3 ori mai mare decât minimul general al pedepsei amenzii şi să prevadă obligativitatea aplicării sancţiunii suspendării activităţii sale pe o perioadă de 3 luni. Acest lucru este inadmisibil, întrucât, contravenţiile au un pericol social in abstracto inferior celui prezentat de infracţiuni.
Având în vedere că cele două sancţiuni aplicate contestatoarei (amenda şi suspendarea activităţii), sunt disproporţionate în raport cu scopul legitim urmărit, instanţa le va înlocui cu sancţiunea avertismentului.
În legătură cu măsura confiscării, instanţa apreciază că acesta nu este disproporţionată în raport cu scopul legitim urmărit, fiind firesc ca petenta să fie lipsită de sumele încasate în mod nelegal.
Pentru aceste considerente, instanţa va admite în parte plângerea contravenţională a contestatoarei SC A…. SRL, formulată în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Garda Financiară – Secţia Cluj, împotriva procesului verbal de contravenţie, seria … nr. ….., încheiat la data de 08.08.2008.
Pe cale de consecinţă va înlocui sancţiunile aplicate prin procesul-verbal de contravenţie (amenda în cuantum de 8000 lei şi sancţiunea complementară de suspendare a activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni) cu sancţiunea avertismentului.
Va menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de contravenţie.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite în parte plângerea contravenţională a contestatoarei SC A…. SRL, cu sediul social în …….., formulată în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Garda Financiară – Secţia Cluj, cu sediul în Piaţa Avram Iancu, nr. 19, jud. Cluj, împotriva procesului verbal de contravenţie, seria …. nr. ……, încheiat la data de 08.08.2008.
Înlocuieşte sancţiunile aplicate prin procesul-verbal de contravenţie (amenda în cuantum de 8000 lei şi sancţiunea complementară de suspendare a activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni) cu sancţiunea avertismentului.
Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de contravenţie.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.