CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECTIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3831/07 Octombrie 2009
S-a luat in examinare recursul declarat de parata D.G.F.P. D in numele si pentru A.F.P. COMUNALA NR. 1 impotriva sentintei nr. 423 din 26 februarie 2009
pronuntata de T r i b u n a l u l D o l j in dosarul nr(…). La apelul nominal facut in sedinta publica s-a prezentat consilier juridic A. H. pentru recurentele parate D.G.F.P. D si A.F.P. COMUNALA NR. 1 si avocat M. E. pentru intimatul reclamant E. E., lipsind intimata parata SC F. SRL. Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care; Avocat M. E. pentru intimatul reclamant E. E. depune intampinare fata de care nu se solicita termen pentru observare de catre partea adversa. Curtea apreciind cauza in stare de solutionare a acordat cuvantul partilor prezente pentru a pune concluzii. Consilier juridic A.H., reprezentantul recurentelor parate in principal pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentintei si daca se apreciaza ca in procedura prealabila contestatia a fost formulata in termenul legal, trimiterea cauzei la A.F.P. COMUNALA NR. 1 pentru solutionarea contestatiei pe fond.
Decizia de atragerea raspunderii solidare a reclamantului cu SC F. SRL a fost comunicata potrivit dispozitiilor legale prevazute de art. 44 alin. 2 c.p.f. care stabileste cele patru modalitati de comunicare fara a impune o anumita ordine si fara a impune obligativitatea realizarii cu prioritate a comunicarii prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire. In subsidiar s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul admiterii exceptiei si pe fond respingerii actiunii aratand ca sunt indeplinite conditiile antrenarii raspunderii reclamantului cu SC F. SRL. Avocat M. E. pentru intimatul reclamant E. E. pune concluzii de respingere pentru motivele aratate in intimpinarea depusa la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de fata; Prin sentinta nr. 423 din 26 februarie 2009 pronuntata de T r i b u n a l u l D o l j in dosarul nr(…) a fost admisa actiunea reclamantului si anulate deciziile nr. 8403/18.04.2008 a DGFP D – AFPC nr. 1 C si nr. 1866 din 25.01.2008 emisa de AFPC nr. 1 C prin care s-a antrenat raspunderea acestuia in solidar cu S.C. F. S.R.L. Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut urmatoarele: Prin decizia 1866 din 15.01.2008 a B. Comunala nr. 1 a fost antrenata raspunderea solidara a reclamantului impreuna cu S.C. F. S.R.L. S-a retinut ca debitoarea S.C. F. S.R.L. a depus bilanturi contabile anuale si semestriale pentru activitatea desfasurata in anii 2003-2004 din care rezulta ca societatea a obtinut venituri din prestari de servicii, iar pentru perioada urmatoare anului 2004 societatea nu a mai depus bilanturi contabile.
Din notele de constatare (…) si (…) rezulta ca societatea nu mai desfasura activitate, iar la sediul declarat al societatii sau in alte locuri unde ar exista indicii ca exista bunuri, numai exista bunuri imobile sau imobile apartinand societatii. In urma celor constatate organul fiscal a considerat ca bunurile societatii au fost instrainate cu rea credinta fara a fi achitate debitele fata de bugetul de stat. De asemenea prin nedepunerea bilanturilor contabile si prin cercetarile efectuate de organele fiscale rezulta ca patrimoniul societatii a fost ascuns cu rea credinta organelor de executare. De faptele descrise mai sus s-a retinut ca se face vinovat asociatul societatii, reclamantul E. E., o mare parte din debitele societatii provenind din perioada cand acesta era asociat. In drept au fost invocate dispozitiile art. 27 alin. 1 din OG 92/2003 R. Reclamantul a contestat actul administrativ fiscal sus mentionat, efectuand astfel procedura prealabila sesizarii instantei de judecata, contestatia fiind solutionata prin decizia nr. 8403 din 18.04.2008 a D.G.F.P. D – AFPC nr. 1 C in sensul respingerii acesteia ca tardive. Analizand legalitatea actelor administrativ fiscale contestate instanta a apreciat ca cererea reclamantului privind anularea acestora este intemeiata avand in vedere urmatoarele:
In ce priveste decizia nr. 8403 din 18.04.2008 prin care a fost respinsa ca tardiva contestatia reclamantului instanta de fond a retinut ca considerentele care au stat la baza acestei solutii priveau faptul ca decizia privind atragerea raspunderii solidare a reclamantului cu S.C. F. S.R.L. a fost comunicata prin internet la data de 06.03.2008, iar contestatia a fost depusa la organul fiscal in data de 10.04.2008, fiind depasit termenul legal de 30 de zile de la comunicare.
Analizand modalitatea in care se comunica actul administrativ fiscal, instanta a retinut ca art. 44 alin. 2 din OG 92/2003 R stabileste patru modalitati de comunicare a acestuia, printre care, ca ultima varianta prevede ca actul administrativ fiscal se poate comunica si prin publicitate. Totodata la alin. 4 al art. 44 din OG 92/2003 R. se prevede ca dispozitiile c o d u l u i d e procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzator. Prin urmare, ca regula potrivit art. 90 c o d u l u i d e procedura civila inmanarea actelor de procedura se face la domiciliul persoanei careia ii sunt destinate, si numai in cazul in care, cu toate ca au fost depuse diligente in acest sens, nu s-a aflat domiciliul destinatarului, comunicarea actelor de procedura se face prin publicitate potrivit art. 95 CpC.
Prin urmare, organul fiscal avea obligatia sa comunice reclamantului actul administrativ fiscal contestat la domiciliul acestuia, si numai in cazul in care acest lucru nu se putea realiza sau, desi s-au depus diligente pentru aflarea domiciliului, nu a reusit sa-l stabileasca, comunicarea urma sa se faca prin publicitate. In acest context s-a retinut din analiza actelor care au stat la baza emiterii actelor administrativ fiscale contestate ca nu reiese faptul ca organul fiscal a depus diligente pentru aflarea domiciliului reclamantului si numai dupa aceste demersuri a comunicat prin publicitate decizia contestata. Procedand in aceasta modalitate, respectiv comunicand in mod direct prin publicitate decizia contestata, au fost nesocotite dispozitiile procedurale cu privire la comunicare, efectuarea acesteia in mod direct prin intermediul internetului, fiind nelegala. Din acest motiv instanta de fond a apreciat ca nu se poate retine faptul ca s-a depus in mod tardiv contestatia adresata organului fiscal impotriva deciziei 1866 din 25.01.2008, devreme ce comunicarea nu s-a realizat potrivit dispozitiilor legale, decizia pronuntata de DGFP D – AFPC nr. 1 C in solutionarea contestatiei fiind, din aceste considerente nelegala, urmand a fii anulata. In ce priveste legalitatea deciziei nr. 1866 din 25.01.2008 de antrenare a raspunderii reclamantului in solidar cu S.C. F. S.R.L. instanta de fond a retinut ca art. 27 alin. 1 lit. b din OG 92/2003 R. prevede antrenarea raspunderii solidare a administratorilor si a asociatilor daca acestia au provocat starea de insolvabilitate a societatii cu rea credinta.
Prin urmare trebuie indeplinite cumulativ doua conditii, respectiv starea de insolvabilitate a societatii si faptul ca aceasta a fost provocata cu rea credinta de catre asociati. In ce priveste starea de insolvabilitate aceasta este dovedita si de altfel necontestata, la fila 26 aflandu-se procesul verbal de constatare a insolvabilitatii a debitorului S.C. F. S.R.L. al carui asociat a fost reclamantul. In ceea ce priveste al doilea element pentru antrenarea raspunderii solidare a asociatului, respectiv reaua credinta, instanta a retinut ca aceasta reprezinta o stare de fapt care trebuie dovedita, intrucat legiuitorul nu a instituit prezumtia de vinovatie in cazul acestor persoane. Organul fiscal nu a facut dovada relei credinte a reclamantului care sa fi condus la starea de insolvabilitate a societatii S.C. F. S.R.L. Dimpotriva reclamantul a dovedit faptul ca a cesionat partile sale sociale numitului E. B. M. prin actul aditional la Statutul S.C. F. S.R.L. ce poarta data certa la Registrul Comertului nr. 249 din 09.02.2005, acesta din urma devenind asociat unic, preluand toate prerogativele adunarii generale si ale administratorului. Prin procesul verbal incheiat la data de 01.03.2005 au fost predate noului asociat unic actele contabile si documentele aferente S.C. F. S.RL. Avand in vedere starea de fapt prezentata s-a apreciat ca in cauza nu a fost dovedita reaua credinta a asociatului in determinarea starii de insolvabilitate al S.C. F. S.R.L., nefiind intrunite cumulativ conditiile stabilite de art. 27 alin. 1 lit. b din OG 92/2003 R. pentru antrenarea raspunderii reclamantului.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata D.G.F.P. D, in nume propriu si in numele si pentru A.F.P Comunala nr. 1 C In motivarea recursului s-a aratat ca hotararea pronuntata este data cu aplicarea gresita a legii intrucat instanta s-a pronuntat si asupra fondului cauzei, desi in procedura prealabila contestatia a fost respinsa ca tardiv formulata, in solutionarea acesteia nefiind analizate motivele de fond invocate de catre reclamant. S-a apreciat ca fiind inadmisibila actiunea adresata instantei cu privire la motivele care au condus la antrenarea raspunderii solidare a reclamantului cu SC F. SRL, atata timp cat in procedura prealabila acestea nu au fost analizate.
Potrivit dispozitiilor art. 7 din Legea nr.554/2004, s-a sustinut ca instanta de fond, daca aprecia ca in procedura prealabila contestatia a fost formulata in termenul legal, ar fi trebuit sa trimita cauza A.F.P.C. Nr. 1 in vederea pronuntarii unei solutii pe fond. S-a aratat si ca art. 44 alin. 2 din C.p.f. stabileste cele patru modalitati de comunicare a actului administrativ fiscal, dar fara a impune o anumita ordine in realizarea acestor modalitati de comunicare si fara a impune obligativitatea realizarii, cu prioritate, a comunicarii prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Potrivit principiului de drept, “ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, unei formulari generale a textului legal trebuie sa-i corespunda o aplicare a sa tot generala, fara ca prin interpretare sa fie introduse distinctii pe care legea nu le contine. In consecinta, daca leguitorul nu a prevazut in mod expres obligatia comunicarii, cu prioritate, prin posta a actului respectiv si numai dupa aceea afisarea si publicarea acestuia, nici instanta nu putea sa impuna aceasta obligatie.
S-a sustinut si ca in interpretarea textelor legale aplicabile in materie principiul mai sus enuntat trebuie coroborat cu principiul, “specialia generalibus derogant”, potrivit caruia norma speciala, reprezentanta de dispozitiile art. 44, alin.2 din C.p.f. deroga de la norma generala. Astfel, instanta de fond trebuia sa aiba in vedere dispozitiile art. 2, alin.(3) actul normativ special aplicabil in cauza, C.p.f., potrivit carora: “V. prezentul cod nu dispune se aplica prevederile c o d u l u i d e procedura civila”. Or, cu privire la comunicarea actelor administrativ fiscale, C.p.f. contine norme speciale aplicabile, nefiind necesara completarea acestora Prin urmare, instanta de fond a interpretat in mod eronat dispozitiile legale referitoare la comunicarea actulu administrativ fiscal, apreciind ca ar fi fost necesara mai intai comunicarea actelor la domiciliul paratului si ulterior afisarea sau sau publicarea acestuia.
S-a invederat si ca s-a incercat comunicarea actului respectiv si prin posta asa cum prevede C.p.f. dar plicul a fost returnat cu mentiunea “debitor lipsa domiciliu.” In urma returnarii plicului, decizia privind antrenarea raspunderii in solidar a reclamantului cu SC F. SRL a fost comunicata conform dispozitiilor C.p.f. prin publicarea pe internet. In procedura prealabila, reclamantul nu a invocat nici un motiv intemeiat cu privire la refuzul de a primi actele comunicate, formulandu-si apararile numai cu referire la motivele pentru care a fost angajata raspunderea solidara iar din actiunea formulata rezulta ca reclamantul nu si-a schimbat domiciliul In ceea ce priveste fondul cauzei s-a apreciat ca in mod legal a fost emisa decizia privind antrenarea raspunderii in solidar a reclamantului cu SC F. SRL, fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 27 alin. 1 din C.p.f. In drept s-au invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 si art. 3041 cod procedura civila.
La termenul din data de 24 iunie 2009 intimatul reclamant a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de parata ca nefondat In motivare s-a aratat hotararea recurata este legala si temeinica deoarece din probatoriul administrat rezulta ca nu exista o activitate de instrainare sau ascundere cu rea-credinta,sub orice forma a bunurilor mobile si imobile proprietatea societatii debitoare. In acest sens s-a aratat ca pana la data incheierii actului aditional din luna februarie 2004 SC F. SRL a avut ca obiect de activitate prestari servicii in silvicultura respectiv impaduriri in domeniul silvic.
Pana la data incheierii actului aditional de retragere in societate si de incetare a calitatii de administrator a intimatului nu au existat activitati comerciale care sa impuna achizitionare de bunuri mobile si imobile in proprietatea acestei societati. Obiectul de activitate al societatii a fost transformat intr-o activitate de comert cu amanuntul al articolelor si aparatelor electrocasnice de catre noul asociat unic si administrator. Pana la momentul incheierii actului aditional intimatul a aratat ca a depus toate documentele contabile catre organele fiscale, documente din care rezulta ca pana la acea data nu au existat activitati de comert cu amanuntul, nu au existat stocuri de marfa, bunuri mobile si imobile proprietatea societatii care sa fie ascunse cu rea-credinta sub orice forma. S-a sustinut si ca recurenta nu a precizat care sunt stocurile instrainate pana la nivelul anului 2004 asa cum se arata in motivele de recurs, din analiza situatiilor financiare la care se face referire nerezultand nici o astfel de instrainare a stocului de marfa, care sa fi dus la starea de insolvabilitate a societatii debitoare.
Faptul ca documentele contabile nu au fost depuse pe anii 2005 si 2006 s-a aratat ca nu poate fi o imprejurare care poate fi imputata subsemnatului in conditiile in care exista dovada certa si necontestata de recurenta ca acesta obligatie ii revenea noului administrator unic. In ceea ce priveste legalitatea hotararii s-a solicitat sa se retina ca instanta de fond a facut o aplicare corecta a dispozitiilor art. 27 alin 1 lit. b, din OG 92/2003, potrivit carora pentru a putea fi antrenata raspunderea solidara a reclamantului cu SC F. SRL trebuie indeplinite conditiile prevazute de textul de lege mentionat, ori in cauza acestea nu sunt intrunite.
S-a sustinut si ca faptul ca organele fiscale au aratat ca o parte din debitele SC F. SRL provin din perioada cand reclamantul era administratorul societatii nu atrage automat raspunderea, dat fiind ca prin actul aditional mentionat s-a a cedat atat activul cat si pasivul societatii, astfel incat noul administrator avea obligatia achitarii debitelor. Astfel nu s-a dovedit si nici nu exista o rea-credinta a subsemnatului in a provoca insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin instrainarea sau ascunderea cu rea-credinta, sub orice forma, a bunurilor mobile si imobile proprietatea acesteia. In recurs nu s-au administrat probatorii noi. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor preciza in continuare:
In prealabil se constata ca sustinerile recurentei referitoare la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 44 cod procedura fiscala privind comunicarea actului administrativ fiscal nu pot fi retinute, deoarece dispozitia legala analizata stabileste principial prin alin. 1 necesitatea comunicarii actului administrativ fiscal, de unde se deduce ca pentru respectarea eficienta a drepturilor contribuabilului aceasta comunicare nu poate fi una pur formala. Potrivit alin. 2 al art. 44 cod procedura fiscala actul administrativ fiscal se comunica dupa cum urmeaza: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura, data comunicarii fiind data ridicarii sub semnatura a actului; b) prin remiterea, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicarii fiind data remiterii sub semnatura a actului; c) prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate. In alineatul 3 al art. 44 se expliciteaza modalitatea in care se face comunicarea prin publicitate iar in alin. 4 se arata ca dispozitiile c o d u l u i d e procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzator.
Prin urmare se retine ca dispozitiile art. 44 atat in cuprinsul alin. 2 cat si expres in cuprinsul alin. 4 fac trimitere la dreptul comun in materie constituit din dispozitiile privind comunicarea actului de procedura din C o d u l d e procedura civila.
De altfel, din punct de vedere procedural, actul administrativ fiscal se inscrie in categoria actului de procedura privit generic. Se mai constata si ca enumerarea cuprinsa in art. 44 cod procedura fiscala nu este decat o aplicatie specifica a dispozitiilor c o d u l u i d e procedura civila in materie, enuntand de la punctul a) catre punctul d) in ordinea prioritatii acestora, modalitatile prin care se comunica actul administrativ fiscal. Aceeasi prioritate a modalitatilor de comunicare a actului de procedura se regaseste si in dreptul comun care arata ca inmanarea actului de procedura se poate face oriunde cand cel caruia se adreseaza actul il primeste (art. 90 alin. 2 cod procedura civila), comunicarea se face in subsidiar si in aceasta ordine la domiciliul sau sediul persoanei careia i se adreseaza actul de procedura prin agenti procedurali (art. 86 alin. 1 cod procedura civila), prin posta cu scrisoare recomandata cu dovada de primire sau prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia (art. 86 alin. 2 cod procedura civila) si numai in cel mai indepartat subsidiar, cand niciuna dintre modalitatile enuntate mai sus nu sunt posibile, prin publicitate (art. 95 cod procedura civila).
Pentru argumentele mai sus aratate nu poate fi retinuta sustinere recurentului ca textul art. 44 cod procedura fiscala, deroga de la dreptul comun intrucat o astfel de derogare, asa cum s-a explicitat mai sus nu exista. Nu poate fi retinuta nici sustinerea recurentului in sensul ca in speta s-a incercat in prealabil comunicarea actului administrativ fiscal la domiciliul reclamantului prin posta cu scrisoare recomandata insa plicul a fost returnat cu mentiunea “debitor lipsa de la domiciliu”, si numai apoi s- a procedat la comunicarea prin publicitate, deoarece o astfel de mentiune pe plicul de comunicare a actului administrativ fiscal, in conditiile in care in situatia comunicarii acestei categorii de acte de procedura nu este obiectiv posibila comunicarea prin afisare la domiciliul contribuabilului, justifica eventual o recomunicare a actului de procedura ce nu fusese primit de contribuabil in conditiile art. 44 alin. 2 lit. b sau c cod procedura fiscala, iar nu comunicarea prin publicitate.
Este intemeiat insa primul motiv de recurs formulat in cauza cu privire la faptul ca in mod eronat prima instanta a s-a pronuntat asupra fondului cauzei, respectiv asupra conditiilor de angajare ale raspunderii solidare a reclamantului in conditiile in care in procedura administrativa contestatia formulata de contribuabil fusese respinsa pe cale de exceptie, ca tardiva. In acest sens se retine ca desi dreptul comun, constituit in aceasta materie de Legea nr. 554/2004 prin dispozitiile art. 18, reglementeaza in dreptul nostru contenciosul administrativ de plina jurisdictie, normele de procedura fiscala, deroga in aceasta situatie de la dreptul comun. Astfel, in raport de prevederile normative cu caracter special din C o d u l d e procedura fiscala in ceea ce priveste calea administrativa de atac a unui act administrativ fiscal si competentele legale in materie, rezulta ca in situatia unei contestatii nesolutionate pe fond de autoritatea administrativ fiscala, instanta de contencios administrativ nu are competenta de a analiza direct pe fond actul administrativ fiscal contestat in procedura administrativa, ci doar dupa solutionarea pe fond a contestatiei impotriva acestuia act.
Prin urmare, in situatia in care se va constata ca exceptia in temeiul careia a fost solutionata contestatia formulata de contribuabil a fost gresit retinuta, instanta de contencios administrativ va admite actiunea formulata de reclamant, va anula decizia emisa in solutionarea contestatiei si va obliga autoritatea administrativ fiscala competenta in solutionarea contestatiei sa treaca la solutionarea pe fond a acesteia. Acest aspect rezulta cu claritate din dispozitiile art. 218 alin. 2 cod procedura fiscala care arata ca obiectul actiunii in contencios administrativ in situatia actelor administrative fiscale il constituie decizia emisa in solutionarea contestatiei iar nu in mod direct actul administrativ fiscal contestat.
Cu alte cuvinte, se poate afirma ca in materia actului administrativ fiscal controlul judecatoresc al acestuia nu se poate face omisso medio, ci numai dupa ce autoritatea administrativa fiscala competenta in solutionarea contestatiei contribuabilului a analizat pe fond contestatia formulata in procedura administrativa. In consecinta, potrivit art. 312 alin. 1 – 4 cod procedura civila urmeaza a se admite recursul formulat in cauza, se va modifica sentinta recurata in sensul ca se va admite in parte actiunea formulata de reclamant, se va anula decizia pronuntata in solutionarea contestatiei formulata de reclamant in procedura administrativa si va fi obligata autoritatea competenta in solutionarea contestatiei sa procedeze la solutionarea pe fond a acesteia
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de parata D.G.F.P.D in numele si pentru A.F.P. COMUNALA NR. 1 impotriva sentintei nr. 423 din 26 februarie 2009 pronuntata de T r i b u n a l u l D o l j in dosarul nr(…). Modifica sentinta in sensul ca admite in parte actiunea formulata de reclamantul E. E.. Anuleaza decizia nr. 8403/18.04.2008 emisa de DGFP D – AFPC nr. 1 C si obliga aceasta parata sa emita decizie prin care sa solutioneze pe fond contestatia. Irevocabila. Pronuntata in sedinta publica de la 07 Octombrie 2009.