Anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a faptei prevazut de art. 449, alin. 2, lit k) din Codul fiscal sau, in subsidiary, inlocuirea sanctiunii contraventionale a amenzii cu aceea a avertismentului constituie scopurile formularii unei plangeri contraventionale, ori de cate ori, persoana care considera ca, fara temei legal si in mod nelegal, in sarcina acesteia a fost retina fapta de detinere in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul Romaniei a produselor accizabile supuse marcarii, potrivit prevederilor art. 421 alin. (3), fara a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h din Codul fiscal.
Vom avea in vedere, in cele ce urmeaza, situatia in care, o persoana fizica, achizitioneaza o cantitate mica de pachete de tigarete, fara timbru sau marcate necorespunzator, pentru uz personal, iar fapta este constatata de catre organele de politie. Ulterior derularii cercetarii penale si emiterii de catre organele de urmarire penala a solutiei de clasare, pentru motivul ca fapta nu constituie infractiunea de contrabanda, legea prevede ca faptuitorului i se va aplica (in acest caz, de catre ANAF – DIRECTIA REGIONALA FISCALA – Directia Regionala Vamala) o sanctiune contraventionala, conform art. 449, alin. 3 din Codul fiscal.
Intai de toate, situatia de fapt trebuie prezentata si probate, astfel incat sa rezulte lipsa intentiei cumparatorului de a achizitiona tigaretele in scopul de a le revinde. In plus, elementul-cheie in reprezinta cantitatea redusa de tigarete achizitionate.
Adesea, procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nu respecta conditiile privind continutul si forma, prevazute de dispozitiile in materia contraventiilor, in special descrierea faptei contravenţionale, ceea ce face ca actul administrativ sa fie unul nelegal. Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza, de regula, de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu incalca, insa, dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a incalca prezumtia de nevinovatie.
Dupa cum a constatat si Curtea Europeana a Dreptului Omului (Salabiaku c. Frantei, Telfner c. Austriei; Anghel c. Romaniei,), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute in toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este asimilata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt indeplinite doua conditii:1) respectarea cerintei proportionalitatii intre mijloacele folosite si 2) scopul legitim urmarit, cu respectarea dreptului la aparare.
Toate elementele prevazute, in mod expres, de art. 16, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 ar trebui regasite in cuprinsul procesului-verbal de contraventie, dupa cum urmeaza: “Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări (…).
In concret, in cuprinsul multor procese-verbale, agentul constatator nu cupride o descriere a faptei, imprejurarile si circumstantele particulare in care aceasta a fost constatata, aspecte care sunt imperios necesare in vederea individualizarii faptei, a contravenientului, precum si a gradului de pericol social pe care fapta l-ar prezenta, astfel incat sanctiunea aplicata sa fie una proportionala cu gradul de pericol social.
Potrivit jurisprudentei dominante in materie, in cazul in care descrierea faptei lipseste cu desavarsire sau aceasta este descrisa doar in mod generic, precum si in cazul in care orice mentiune privind imprejurarile in care fapta a fost savarsita este inexistenta, sanctiunea aplicabila actului constatator intocmit este nulitatea absoluta, in conformitate cu art. 17 din O.G. 2/2001, sanctiune care nu poate fi acoperita in nici un fel.
Fata de ansamblul probator existent la dosarul cauzei, instanta va putea aprecia ca, in respectiva cauza, sunt indeplinite conditiile raspunderii contraventionale stabilite prin dispozitiile O.G. 2/2001, prezumtia de legalitate a procesului – verbal atacat neputand fi negata insa, la individualizarea sanctiunii se impune a fi avute in vedere criteriile prevazute de art. 21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, respectiv limitele sanctiunii prevazute de lege, circumstantele producerii incidentului, urmarile produse, scopul urmarit de catre contravenient precum si persoana contravenientului.
Potrivit art. 21, al. 3 din O.G nr.2/2001, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal.
Mai mult decat atat, conform art. 1 din O.G. nr. 2/2001, “Constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionată prin lege, ordonanta, prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.” Acest text de lege intareste ideea potrivit careia, pentru ca o fapta sa fie incriminata contraventional, aceasta trebuie sa fie savasita cu vinovatie.
Latura subiectiva, in acest caz, poate imbraca forma intentiei, atunci cand contravenientul urmareste un scop, cauzand prejudicii grave altor persoane, fizice/juridice, de drept public/privat sau, cum este cazul petentului, poate imbraca forma culpei usoare, a neglijentei, fara a fi inregistrat vreun prejudiciu real. Omisiunea petentului de a verifica marcajele fiscal (timbrele) de pe pachetele de tigari achizitionate nu este de natura, per se, sa dovedeasca intentia acestuia de a se sustrage de la vreo obligatie fiscala, cu atat mai mult cu cat acesta se afla la prima abatere de acest tip.
Sanctiunea aplicata in temeiul art. 449, alin.3 Codul Fiscal poate fi disproportionata, atat in raport cu faptele retinute in sarcina petentului, cat si cu scopul urmarit de catre legiuitor – acela de a preveni evaziunea fiscala, prin modul aplicarii acestuia de catre organele constatatoare.
Apreciem ca scopul preventiv al sanctiunii contraventionale poate fi atins si fara aplicarea unei amenzi contraventionale sau aplicarea unei amenzi intr-un cuantum mai redus, proportionala cu gradul de pericol social al faptei, cu prejudiciul cauza si chiar cu conduia anterioara a contravenientului.
In acest sens, art. 7, alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 prevede faptul ca “Avertismentul se aplica in cazul in care fapta este de gravitate redusa” iar art. 7, alin. 3 stabileste ca: “Avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei nu prevede aceasta sanctiune.”
In mod clar, legiuitorul a avut in vedere, la momentul la care a reglementat, cu titlu general, in materia contraventionala, posibilitatea aplicarii sanctiunii averismentului, toate acele fapte, cu un grad de pericol social scazut, savarsite eventual din culpa, ca forma a vinovatiei si care nu au creat un prejudiciu/au creat un prejudiciu nesemnificativ cu privire la care nu ar avea justificare aplicarea unei amenzi contraventionale insotite chiar, adesea, de sanctiuni complementare.
Totodata, potrivit art. 31 – 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil in cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor. Pe de alta parte, sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate faptele conraventionale prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional. In plus, trebuie avuta in vederea definirea notiunii de “comerciant”. Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit, in mod expres, ca subiect activ al faptelor prevazute de art. 449, alin 2, lit. k – detinere in afara antrepozitului fiscal ori de comercializare a produselor accizabile supuse marcarii, fara a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false – NU pot fi persoanele fizice.
La momentul pronuntarii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a Deciziei nr. 61/2007, nu intrase in vigoare reglementarea unitara a raporturilor de drept privat, in concret Noul Cod Civil, astfel incat, raporturile de drept comercial, precum si notiunea de “comerciant” erau, inca, regmenetate de Codul Comercial.
In lumina prevederilor Codului Comercial, potrivit art. 7, era considerata comerciant orice persoana care savarseste cu caracter professional, una dintre faptele de comert prevazute de art. 3 C.com.Art 3 C.com. stabilea o lista de 20 acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice, pe care le declara fapte de comert. Ele erau considerate fapte de comert obiective, deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale datorita naturii lor si pentru motive de ordine publica.
Ca urmare a intrarii in vigoare a noii reglementari a relatiilor de drept comercial, care au fost asimilate mai generalei categorii a raporturilor de drept privat, conform Noului Cod Civil, notiunile de “acte de comert” si aceea de “comerciant” nu mai sunt expres prevazute si definite. Noul Cod civil a introdus, insa, notiunea de profesionist, care vizeaza acea persoana care exploateaza o intreprindere, iar prin exploatarea unei intreprinderi se intelege exercitarea sistematica de catre una sau mai multe persoane a unei activitati organizate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu ca scop obtinerea de profit. Asadar, in conceptia Noului Cod Civil, desfasurarea unei activitati organizate si sistematice califica aceasta activitate ca avand caracter profesional, iar persoana care o realizeaza are calitatea de profesionist.
Ca urmare, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca: “atat timp cat nu se afla intr-un raport juridic fiscal implicand obligatia de plata a accizelor, pentru ca nu este nici antrepozitar și nici comerciant, persoana fizica nu poate deveni subiect activ special al contraventiei de detinere in afara antrepozitului fiscal ori de comercializare a produselor accizabile supuse marcarii, fara a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false.”
